40 de copii separați sau care se află în risc de separare de părinți, de la Școlile Gimnaziale ,,Ion Simionescu” şi ,,Alecu Russo” din Iaşi, participă din această lună la activități de dezvoltare a abilităților de viață independentă. Astfel, săptămânal, voluntarii și profesorii voluntari se întâlnesc în Centrele de Tineret din cele două școli cu elevii și desfășoară activități.

Încă de la începutul proiectului am identificat aproximativ 200 de copii separați sau care se află în risc de separare de părinți, din cadrul celor două școli partenere, iar până acum 40 dintre aceștia au participat efectiv la activitățile de dezvoltare a abilităților de viață independentă. Scopul acestor activități este de a preveni problemele de: adaptare socială, culturală, școlară, comportament și pentru a putea facilita reintegrarea acestor copii în grupuri de egali.

Nicoleta Ungurianu

Asistent social și coordonator proiect. , Asociația Alternative Sociale

Unul dintre voluntarii care susțin aceste activități este Lavinia Baciu care spune că e important să te implici în astfel de proiecte.

Sunt încântată că pot participa la aceste activități cu elevii, în calitate de voluntar. Îmi place ceea ce fac și cred că mă ajuta atât pe plan personal cât și în carieră. Timpul petrecut cu ei este foarte plăcut și mă bucur când văd că se implică  activ în discuții și în jocurile pe care le desfășurăm în Centrele de Tineret. Am constat că sunt necesare astfel de activități dedicate acestei categorii de copii, întrucât o bună parte dintre aceștia se autoizolează din cercul de prieteni și au dificultăți în exprimarea emoțiilor.

Lavinia Baciu

Voluntar, Asociația Alternative Sociale

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Împreună pentru copii”, finanțat de către Primăria Municipiului Iași, având o valoare totală de 99.016 lei și se desfășoară  pe o perioadă de 12 luni.