Asociația Alternative Sociale implementează în perioada octombrie 2021 – iulie 2022, în cadrul Colegiului Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași, proiectul „STAR – Școală pentru Tineri Activi și Responsabili”, co-finanțat de Primăria Municipiului Iași.

Unul dintre principalele obiective ale acestui proiect este reprezentat de crearea centrului de voluntariat al colegiului, cu sprijinul voluntarilor Alternative Sociale. Crearea centrului a inclus o etapa de formare a voluntarilor elevi, una dintre temele esențiale fiind „Drepturile omului”.

Drepturile omului și Drepturile copilului ne-au însoțit în cele mai recente întâlniri cu voluntarii Centrului de Voluntariat al Colegiului Tehnic „Ioan. C. Ștefănescu”. Întreaga sesiune a fost marcată de discuții pe marginea perspectivelor juridice asupra unor drepturi precum: egalitate, dreptul la educație, dreptul la muncă, dreptul la odihnă, dreptul la securitate, dreptul la opinie etc, punându-se accentul pe implicațiile pe care aceste prerogative pozitive le au în relațiile dintre oameni.

Elevii voluntari au înțeles că fără o cunoaștere a drepturilor pe care le avem, nu vom putea pretinde din partea celorlalți respectarea și protejarea lor. Aducând în discuție noțiuni referitoare la drepturile copilului, voluntarii au identificat limitările exercitării drepturilor noastre. Astfel, ei au înțeles că aceste limite care decurg din principiul egalității între oameni, reprezintă consecința firească a responsabilității respectării drepturilor tuturor.

În urma sesiunii despre drepturile omului și ale copilului, cel mai mult mi-au plăcut prezentările powerpoint. A fost foarte interesant exercițiul în care a trebuit să ghicim noi ce drepturi sunt reprezentate în imagini. Am aflat foarte multe lucruri despre care nu știam, cum ar fi faptul că este necesar consimțământul colegului din fotografie, atât timp cât el poate fi identificat, pentru ca aceasta să poată fi realizată și publicată pe rețelele de socializare. Din videoclipul referitor la istoria drepturilor am aflat multe informații care ne sunt utile și care au fost prezentate pe înțelesul nostru.

Larisa, voluntar elev

Întâlnirea a fost una plină de creativitate și voie bună. În urma exercițiului practic, în care grupele de voluntari au fost încurajate pe baza spețelor oferite, să identifice drepturile încălcate, elevii au putut face  distincția dintre dreptul la viață privată, viață personală și viața de familie. Totodată, exercițiul practic a fost de mare ajutor în înțelegerea faptului că nerespectarea unui drept generează repercusiuni negative în privința exercitării și a celorlalte drepturi, acestea fiind strâns legate unul de celălalt.

În urma sesiunii referitoare la drepturile omului, respectiv drepturile copilului, am aflat care sunt drepturile fiecărei persoane, înțelegând cât de important este să le cunoaștem. Informațiile pe care le-am învățat le voi transmite mai departe colegilor, pentru ca astfel, cunoscându-și drepturile, să poată cere protejarea și respectarea lor.

Iuliana, voluntar elev

,Școală pentru Tineri Activi și Responsabili-STAR” este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași și implementat de Asociația Alternative Sociale în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”, Iaşi.