Într-o eră în care fluxul rapid de informații poate aduce cu sine și riscul dezinformării, coaliția CORECT își propune să susțină adevărul și combaterea informațiilor eronate. Această coaliție, inițiată în cadrul proiectuliui „Fake News – Fake Reality: Reziliență socială prin gândire critică” are deja 14 membri activi ce au ca scop comun susținerea informării corecte și dezvoltarea gândirii critice.
Cei 14 membri ai coaliției provin din domenii variate: media, societatea civilă și educație. Această diversitate aduce o expertiză relevantă și o perspectivă mai amplă în eforturile de prevenire și combatere a dezinformării
În perioada următoare membrii coaliției vor colabora pentru dezvoltarea unor inițiative pe diferitele domenii identificate, care să sprijine conștientizarea publicului larg cu privire la existența fenomenului știrilor false.
Coaliția CORECT este deschisă oricărei entități publice sau private care dorește să susțină coagularea societății civile și a actorilor relevanți în scopul apărării și promovării drepturilor omului și a valorilor democratice și europene prin prevenirea și combaterea dezinformării. Mai multe informații despre coaliție și modalitatea de aderare găsiți accesând acest link.
Coaliția CORECT a fost inițiată în cadrul proiectului „Fake News – Fake Reality: Reziliență socială prin gândire critică” derulat de Asociația Alternative Sociale în parteneriat cu Asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Mai multe despre proiect – aici.