Un nou ghid de audiere, pentru o justiție prietenoasă cu copii

București, 12 martie 2024. Alternative Sociale și UNICEF Romania au lansat astăzi, 12 martie 2024, la București, lucrarea „Ghid de audiere a copiilor în proceduri judiciare”, destinat profesioniștilor care lucrează în domeniul judiciar (judecători, procurori, polițiști) sau serviciile sociale (asistenți sociali și psihologi).

În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte concrete legate de implementarea unei justiții prietenoase cu copiii, pornind de la principalele contexte în care aceștia sunt implicați: ca victimă, martor sau făptuitor ori ca parte/persoană interesată într-o procedură judiciară penală sau civilă.

Discuțiile au fost moderate de către coordonatorii și autorii ghidului, experți în domeniu juridic, respectiv al psihologiei (prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru, psih. Cătălin Luca, judecătorii Vlad Chifu, Sofia Luca și Daniel Mireuță), care au descris cadrul legal național și internațional relevant și au propus abordări și instrumente de lucru centrate pe îndeplinirea obiectivelor profesioniștilor cu respectarea drepturilor copilului și un impact negativ redus al procedurilor asupra acestora.

„Procedurile judiciare au un impact considerabil asupra copilului, iar în situația în care sistemul juridic național nu dispune de proceduri și practici adaptate copiilor, aceștia se confruntă cu obstacole deosebite în încercarea de a-și exercita drepturile. De aceea, este important ca justiția să aibă întotdeauna în vedere interesul superior al copilului, indiferent de identitatea acestuia și de actele comise, iar sistemul judiciar și nejudiciar să fie adaptat la drepturile, nevoile și interesele specifice ale copilului”, a afirmat Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru, Coordonator Ghid

„Deși copiii sunt implicați adesea în procedurile judiciare, nu se poate spune că justiția este întotdeauna adaptată la situația acestora. Prezența cadrelor intimidante, lipsa de informații și explicații adaptate vârstei copilului, abordarea insuficientă a conceptului de familie, procedurile excesiv de lungi sau, dimpotrivă, prea expeditive, precum și lipsa unor standarde în privința audierii acestora pot duce la încălcarea garanțiilor privitoare la drepturile copilului, precum și la (re)traumatizarea lui”, a declarat Psih. Cătălin Luca, PhD, Președintele Asociației Alternative Sociale.

Justiția este prietenoasă cu copiii atunci când este accesibilă, adecvată vârstei copilului, rapidă, diligentă, adaptată la nevoile copilului și concentrată pe drepturile acestuia, respectând drepturile copilului, inclusiv dreptul la un proces echitabil, dreptul de a participa la proceduri și de a le înțelege, dreptul la viață privată și la viața de familie, precum și dreptul la integritate și demnitate.

„Copiii implicați în proceduri judiciare – indiferent de calitatea în care sunt implicați – se află într-o poziție de vulnerabilitate în care au nevoie de protecție din partea instituțiilor statului și a profesioniștilor din sistemul judiciar și din domeniul protecției copilului.

Ghidul lansat este un instrument esențial și absolut necesar pentru respectarea drepturilor copiilor și a bunăstării lor psiho-emoționale, realizat de profesioniști de vârf în cadrul unui parteneriat pe care UNICEF se bucură să-l susțină”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentant-adjunct al UNICEF în România.

„Ghidul de audiere a copiilor în proceduri judiciare penale și civile” a fost realizat de Alternative Sociale în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului și a pregătirii sistemelor de protecție a copilului pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina”, susținut de UNICEF în România. Pe lângă realizarea Ghidului proiectul a mai inclus:
– formarea a 334 de specialiști din serviciile sociale în domeniul prevenirii, identificării, asistenței și protecției victimelor violenței de gen și a violenței asupra copilului, dintre care 214 specialiști din cadrul numărului unic pentru copil 119 din cadrul a 39 de DGASPC din țară
– formarea a 147 specialiști din serviciile sociale și din învățământul preuniversitar pentru dezvoltarea de abilități de management al furiei la (pre)adolescenți;
– formarea a 100 de specialiști din serviciile sociale, magistrați și polițiști în domeniul audierii copiilor în proceduri judiciare;
– cartografierea serviciilor sociale disponibile pentru protecția copilului și familie în județele Brașov, Constanța, Maramureș, Suceava și Tulcea;
– realizarea unui studiu referitor la provocările în calea acreditării furnizorilor și licențierea serviciilor sociale;
– peste 2.400 de copiii și adulți vulnerabili beneficiază de sprijinul specialiștilor formați în cadrul proiectului.

Pentru informații suplimentare despre proiect și despre eveniment: Dl. Alexandru Gulei, director executiv al Asociației Alternative Sociale (telefon: 0721408124, e-mail: agulei@alternativesociale.ro).

Asociația Alternative Sociale este o organizație nonguvernamentală care lucrează de peste 27 de ani pentru promovarea justiției prietenoase cu copiii prin asistență directă pentru creșterea rezilienței copiilor și părinților implicați în proceduri judiciare, sprijinirea reformei sistemului de justiție (pilotarea sistemului de probațiune în România, realizarea infrastructurii necesare instrumentării cauzelor cu copii, formare pentru specialiști, realizarea de studii și cercetări și a altor publicații de specialitate, colaborare și advocacy la nivel național și internațional).

Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.
Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Eveniment de apreciere pentru voluntarii elevi ai proiectului STAR

37 de elevi voluntari în cadrul proiectului STAR au primit certificate de aprecierea pentru activitatea

Eveniment de apreciere pentru voluntarii elevi ai proiectului STAR

Pentru mine voluntariatul a fost o experiență foarte frumoasă pe care aș mai repeta-o. Mi-a făcut plăcere să cunosc ceilalți voluntari, cât și pe cei care ne-au coordonat! A fost una dintre experiențele de la care am învățat cum să fiu mai responsabilă, sociabilă, răbdătoare, inventivă chiar. Au fost proiecte foarte frumoase organizate la centru, foarte bine gândite! Mi-ar plăcea să particip și în viitor la astfel de activități!

Georgiana

Voluntar STAR, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”

Vineri, 24 iunie, elevii voluntari STAR, cu susținerea voluntarilor AAS, au implementat primele proiecte concepute chiar de ei. Este vorba de activități în cadrul unei campanii de combatere a bullying-ului care au inclus postarea de mesaje, flash mob în cadrul evenimentului „Flori de IE în Ziua de SânzIEne”, jocuri pe echipe cu participarea elevilor și profesorilor având ca finalitate descoperirea și promovarea unor mesaje referitoare la combaterea violenței și a discriminării.

Tot în cadrul acestui eveniment a avut loc și premierea elevilor și profesorilor voluntari care, de la începutul anului și pana în prezent, s-au implicat în activitatile desfășurate la Centrul de voluntariat, oferind timpul, energia și entuziasmul necesare formarii de abilitati si implementari de proiecte.

Mulțumim doamnelor profesoare voluntare STAR Ioana Stoica, Nicoleta Scripcaru și Luminița Vlad pentru implicarea și sprijinul acordat în desfășurarea activităților centrului de voluntariat STAR.

Mulțumim și doamnelor director Liana Dolores Voinea și Irina Savin pentru colaborare și ne exprimăm aprecierea pentru preocuparea constantă de a crea oportunități de dezvoltare pentru elevii colegiului „Ioan C. Ștefănescu”.

„Școală pentru Tineri Activi și Responsabili (STAR)” este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași și implementat de Asociația Alternative Sociale în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”, Iaşi.

Conferința internațională OpenCCCP în data de 29 iunie (live, online)

Vă așteptăm la BARCELONA!

Pe 29 iunie 2021 nu pierdeți evenimentul final al proiectului #OpenCCCP!

Prezentăm rezultatele obținute de partenerii Alternative Sociale, Bond Of Union, City Mined(d), Tesserae, Transit Projectes (coordonator) în cadrul unei mese rotunde transmisă live online din Barcelona!

Discutăm despre planuri de acțiune de promovare a incluziunii sociale bazat pe învățarea din context, despre inițierea proceselor de regenerare comunitară bazate patrimoniul tangibil, intangibil, natural sau digital al acestora.

Înscrieți-vă aici!

Prevenirea violenței de gen și asistența victimelor – formare pentru profesioniștii care lucrează cu migranți

Conform statisticilor UNHCR începând cu anul 2016 femeile și copiii reprezintă peste 60% din totalul migranților care ajung în Europa, femeile și fetele fiind mai expuse riscului de violență, trafic de persoane, exploatare, discriminare și abuz decât băieții, mai ales dacă sunt nevoite să călătorească singure.
În acest context, în datele de 17 octombrie (Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei) și 18 octombrie (Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane) Alternative Sociale a organizat la Galați și Suceava prima întâlnire dintr-o serie dedicată dezvoltării capacității specialiștilor (polițiști, lucrători din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, asistenți sociali, psihologi, medici) care lucrează direct cu persoanele migrante, pentru prevenirea violenței de gen și asistența victimelor din cele două județe. Partea a doua a cursului va avea loc în luna noiembrie, urmând ca în luna decembrie să ne întâlnim cu specialiștii din județul Iași.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului SWIM – Safe Women in Migration, co-finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie (2014-2020) al Uniunii Europene.

https://swim-project.alberodellavita.org/
www.antitrafic.ro

 

Alternative Sociale activează de aproape două decenii în domeniul prevenirii și combaterii efectelor negative ale migrației și în cel al asistenței victimelor traficului de persoane, al exploatării și abuzului. Am acumulat în acest timp experiențe utile în ceea ce privește partea de asistență directă și am învățat multe despre valoarea adăugată a organizării acestor cursuri în format multidisciplinar, context în care specialiștii din aceeași comunitate ajung să se cunoască mai bine și să își înțeleagă, reciproc, frustrările, nevoile sau modalitățile de lucru.

Cursul este organizat în două module, dedicate pe de o parte înțelegerii fenomenului violenței de gen și a cadrului normativ internațional, european și național, modalitățile prin care specialiștii pot identifica, asista sau după caz, referi cazurile de violență de gen dar și impactul pe care lucrul cu victimele violenței de gen îi poate afecta pe profesioniști.

Alexandru Gulei

Director Executiv, Asociația Alternative Sociale

20 de ani de AAS – Introducerea probaţiunii în România și promovarea muncii în folosul comunității

În luna mai 2017 Alternative Sociale împlinește 20 de ani de activitate. Marcăm acest moment printr-o scurtă recapitulare – 20 de știri despre 20 de ani de inovație socială – prilej de bucurie, de nostalgie și de mândrie pentru lucruri bine făcute, și nu în ultimul rând – de angajament pentru viitor.

20 de ani de AAS – Introducerea probaţiunii în România și promovarea muncii în folosul comunității

Activitatea de reabilitare a deținuților desfășurată de specialiștii Alternative Sociale în penitenciar a fost completată, în cadrul programului de susținere a reformei sistemului de justiție, prin pilotarea unor proiecte ce au vizat promovarea alternativelor non-custodiale la pedepsele cu închisoarea.

În acest sens, asociația a derulat proiecte care au vizat introducerea experimentală şi consolidarea sistemului de probaţiune în România pentru minori şi tineri, ca parte integrantă a reformei iniţiată de Ministerul Justiţiei în sistemul justiţiei penale. Centrul de Probaţiune Iași a fost înfiinţat în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1582/C din 02.09.1998, fiind al cincilea centru experimental de probațiune din țară, după centrele din Arad, Focșani, Gherla, Găești. A fost însă primul centru de probațiune din țară căruia i s-au încredințat inculpați spre supraveghere prin hotărâre judecătorească.

„Ca orice altă organizație voluntară, Asociația Alternative Sociale s-a născut din dorința unui group de studenți ai Facultății de Asistență Socială la Universitatea Al. I. Cuza din Iași de a oferi o șansă infractorilor din Penitenciarul Iași de a se reintegra în societate. Stigma socială asociată cu pușcăria, precum și lipsa locurilor de muncă întrețineau acest cerc vicios de supraviețuire prin infracțiune. Munca cu tinerii infractori ne-a oferit posibilitatea de a înțelege cauzele care i-au împins să încalce legea, maniera în care erau tratați de sistemul juridic, cel de detenție, de familie, prieteni și de întreaga societate. Așa s-a născut idea de probațiune și colaborarea strânsă cu Penitenciarul Iași, Poliția Iași, Procuratura și Tribunalul Iași, care mai apoi a dus la înființarea Serviciului de Reintegrare Socială a Infractorilor.”

Dumitru Pușcașu

Membru Board AAS, Coordonator Centru Experimental de Probațiune din cadrul Asociației Alternative Sociale (1998-2001)

Pe baza experienței practice, specialiștii din cadrul Alternative Sociale, alături de consilierii de probațiune din celelalte 4 centre de probațiune din țară, profesioniști ai Serviciului de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, experţi pe probleme de probaţiune din Marea Britanie şi magistraţi care colaborează cu aceste centre de probaţiune, au realizat strategia comună de implementare a Serviciului de Probaţiune în România, au participat la elaborarea metodologiei unitare de lucru, inspirată după modelul britanic, au făcut propuneri pentru întocmirea proiectului de modificare a Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi elaborarea Legii Probaţiunii.

În perioada de activitate a Centrului Experimental al Alternative Sociale peste 400 de persoane care au comis fapte penale au beneficiat de servicii specifice probațiunii (rapoarte de evaluare psihosocială pentru individualizarea pedepsei, supraveghere în vederea îndeplinirii sentinţei în regim de libertate, asistare post-detenție, pregătire pentru liberare din Penitenciar).

Ulterior specialiștii Alternative Sociale, în parteneriat cu Penal Reform International Romania – Bucureşti, au participat la dezvoltarea programelor non-custodiale pentru persoanele care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, dar cu un pericol social redus – în special minori şi tineri, infractori primari – şi care, prin pedepse privative de libertate, sunt expuse riscului de a fi marginalizate din punct de vedere economic şi social. În acest sens, au contribuit la conceperea unei serii de standarde minimale pentru programele de muncă în folosul comunităţii, standarde care să aibă relevanţă la nivel naţional şi să poată fi folosite de judecătorii delegaţi cu executarea sentinţelor în individualizarea planurilor de supraveghere a persoanelor condamnate; au fost structurate modele de programe de muncă în folosul comunităţii care să poată fi adaptate în comunităţile locale, să răspundă realităţilor sociale şi economice locale şi care să poată fi acceptate şi folosite de judecători în individualizarea pedepselor.

Dincolo de preocuparea pentru politicile publice în ceea ce privește alternativele la detenție, Alternative Sociale și-a concentrat eforturile pe reintegrarea socială prin muncă a foştilor deţinuţi în vederea reducerii riscului de recidivă al acestora prin parcurgerea unui program de consiliere și orientare profesională, calificare în diverse ocupații (apicultor, bucătar, ciupercar, cizmar, croitor, electronist, frizer, legumicultor, tâmplar, zootehnist, zugrav-vopsitor) pentru 129 deținuți și acordarea de 52 mini-granturi constând în unelte şi materiale necesare practicării meseriei în care s-au calificat în Penitenciar sau pentru care aveau o calificare anterioară, asistenţă post detenţie şi consiliere în vederea angajării sau iniţierii unei afaceri.

Alternative Sociale își propune să continue promovarea alternativelor non-custodiale prin contribuția la dezvoltarea sistemului de probațiune și prin susținerea directă a reintegrării sociale a persoanelor care au savârsit o faptă penală.

20 de ani în 20 de știri – Reintegrare socială pentru deținuți și suport pentru familiile acestora

În luna mai 2017 Alternative Sociale împlinește 20 de ani de activitate. Marcăm acest moment printr-o scurtă recapitulare – 20 de știri despre 20 de ani de inovație socială – prilej de bucurie, de nostalgie și de mândrie pentru lucruri bine făcute, și nu în ultimul rând – de angajament pentru viitor.

Reintegrare socială pentru deținuți și suport pentru familiile acestora

Asociaţia Alternative Sociale este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non-profit iniţiată de un grup de studenţi în ultimul an de studiu la Facultatea de Filosofie, Specializarea Asistenţă Socială a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi în anul 1997, cu ocazia practicii de specialitate din ultimul an de studii. La început 8 membri ai asociaţiei au derulat în regim de voluntariat, programe de terapie comportamentală şi educaţionale cu 32 de deținuți minori din Penitenciarul Iaşi.

Acesta este introducerea cel mai frecvent folosită atunci când vorbim despre Alternative Sociale. Și continuăm prin a sublinia ceea ce i-a determinat pe membrii fondatori să înființeze asociația: 1. nevoia neacoperită de asistenţă juridică, socială, psihologică, materială şi educaţională pentru deținuți, identificate cu ocazia practicii de specialitate din ultimul an de studii; și 2. lipsa oportunităților de angajare în sistemul de stat. Așa se face că în luna mai 1997 ia naștere Asociația Alternative Sociale.

Persoanele private de libertate și familiile acestora au fost în centrul unui program de asistență și suport derulat de asociație timp de 20 de ani, până în prezent. În tot acest timp abordările noastre și nevoile beneficiarilor au evoluat și s-au transformat o dată cu contextul social, legal și economic.

Am început prin a stabili legături cu familiile delincvenţilor minori şi abilitarea acestora în vederea unei mai atente supravegheri a copiilor precum şi pentru a promova un comportament prosocial în rândul copiilor. Proiecte ulterioare au oferit asistență psihosocială, alfabetizare, cursuri de calificare profesională și educație pentru sănătate. Accentul interveției devine reinserţia socială prin muncă a tinerilor delincvenţi aflaţi la prima condamnare, liberaţi din Penitenciarul Iaşi.

În urma lecțiilor învățate din practică am inițiat o nouă abordare, mai sistemică, bazată pe factorii comunitari care pot fi mobilizați pentru facilitarea reintegrării în societate, pornind de la instituții, familie, oportunități de angajare etc. Am urmărit ca familia persoanei private de libertate să primească un suport social pe termen lung, în vederea diminuării efectelor negative asupra familiei ale detenţiei unui părinte sau partener de viaţă. Discriminarea, marginalizare și stigmatizarea sunt elemente importante în munca noastră cu deținutul și familia acestuia. Experiența ne-a arătat că dimensiunea simbolică a reintegrării sociale are efecte la fel de concrete și sunt interdependente cu limitările impuse de lipsa studiilor sau adicții.

Ce am învățat în acești 20 de ani este că deținutul și familia acestuia au nevoie de sprijinul comunității! Copiii deținuților sunt mai vulnerabili în comunitate și partenerul de viață nu ar trebui să facă față acestei crize singur. Campaniile de informare și sensibilizare a publicului larg, conștientizarea autorităților locale și mobilizarea rețelei de instituții cu atribuții în domeniu sunt eforturi importante și necesare atât pentru deținut cât și pentru comunitatea în care revine fostul deținut, inevitabil, după ce și-a ispășit pedeapsa privativă de libertate.

Despre detenția și comunitatea lui Ionuț – teatru forum

„Ion este un fost deţinut care se întoarce în comunitate. Încearcă să îşi întreţină familia dar nu îşi găseşte de muncă, situaţia în familie devine tot mai tensionată, este acuzat de o nouă spargere și recidivează”. Acesta este subiectul piesei de teatru-forum realizată de o echipă de voluntari ai Asociaţiei Alternative Sociale pe tema dificultăților întâmpinate de fo­știi deținuți în procesul de reintegrare în comunitate.

Mesajul acestei activităţi de conștientizare și sensibilizare este că suportul comunitar şi familial este important pentru foştii deţinuţi. Membrii comunităţii au un rol în schimbarea percepţiei persoanelor care au fost în detenţie.  “Dumneavoastră l-ați angaja pe Ionuţ ca paznic la şcoală dacă aţi fi director!? L-ați angaja pe şantier dacă aţi avea o firmă de construcţii?”

190 de cadre didactice din 7 comunități ale județului Iași (Lungani, Târgu-Frumos, Dolheşti, Răducăneni, Iaşi, Podu Iloaiei, Grajduri) au participat în perioada martie-mai 2016 la reprezentaţia de teatru şi la forumul de după, privind reintegrarea în comunitate, prejudecăţi, atitudini discriminatorii, alternative de comportament şi dezbaterea soluţiilor propuse. Profesorii au intervenit în piesă, au înlocuit personaje şi au schimbat prin acţiunile lor finalitatea piesei – “o repetiţie pentru viaţă” cum a spus Augusto Boal, inventatorul teatrului forum.

Aceste activități fac parte din proiectul cu titlul „Colaborarea previne discriminarea”, finanțat în cadrul apelului „COERENT” din cadrul Programului RO10 „Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale” coordonat de Penitenciarul Iași în parteneriat cu Alternative Sociale și InterCultural Iceland.

Copii cu părinți deținuți – copiii invizibili

sigla                                                                                                                 sigla-aas

Reducerea efectelor negative ale detenției unui părinte asupra copilului, prevenirea abandonului școlar, depășirea momentelor de criză determinate de neputința părintelui din libertate de a face față situației familiale, sprijin material – sunt doar câteva dintre serviciile de care au beneficiat 63 de copii cu părinți închiși în Penitenciarele Iași și Vaslui. Acestea au fost oferite de asistenți sociali ai Alternative Sociale în cadrul proiectului „Copiii cu părinți deținuti – copii invizibili” care s-a desfășurat în perioada mai 2015 – mai 2016.

În cadrul acestui proiect, au avut loc dezbateri la care au participat reprezentanți ai mai multor instituții cu rol în protecția copilului și a familiei. Principalele probleme discutate au fost: discriminarea copiilor; lipsa suportului emoțional pentru copil, dar și pentru părintele rămas acasă; riscul abandonului școlar la copii și posibilități reduse de contact copil-părinte deținut din cauza problemelor financiare ale familiei. Soluții identificate: învățătorii și profesorii să refere copiii identificați ca avînd părinți în închisoare către consilierul școlar; implicarea primăriei de comună prin alocarea microbuzului școlii (în afara programului școlar) pentru transportul copiilor la penitenciar; informarea de către serviciile publice de asistență socială a familiilor de deținuți cu privire la prestațiile sociale de care pot dispune; promovarea situației copiilor cu părinți deținuți în cadrul asociațiilor edicilor de familie pentru identificare și monitorizare din punce de vedere al sănătății (fizice și mentale). Informații despre aceste activități pot fi aflate și accesînd: http://copiiinvizibili.alternativesociale.ro/media/speciali-tii-din-vaslui-cauta-solutii-pentru-copiii-cu-parinti-in-inchisoare–46.html

În cadrul proiectului au fost publicate o serie de sfaturi pentru profesioniști care pot fi consultate accesînd:  http://copiiinvizibili.alternativesociale.ro/institutii/

Opiniile d-nei director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Niculina Karacsony, și a directorului Penitenciarului Iași, dl. Marius Vulpe, cu privire la copiii cu părinți deținuți pot fi accesate de pe:

www.copiiinvizibili.alternativesociale.ro a găzduit și interviuri cu părinți non-deținuți/persoane de îngrijire:

și copiii acestora (http://copiiinvizibili.alternativesociale.ro/media/interviu-cu-o-fetita-care-are-tatal-in-inchisoare–55.html). De asemenea, site-ul a fost îmbogățit cu o serie de sfaturi pentru părinții în libertate și copiii afectați de detenția unui părinte care au fost redactate în urma consultării cu asistenții sociali implicați în programul de asistență, ca urmare a activităților de teren: http://copiiinvizibili.alternativesociale.ro/media/sfaturi-pentru-parinti-vizitele-la-inchisoare–44.html

Totodată, în perioada martie – aprilie, în cadrul proiectului, s-a desfășurat campania Campania on line de prevenire a discriminării copiilor cu părinți deținuți prin intermediul paginii de Facebook a Alternative Sociale. Mesajul campaniei a fost „Părintele meu este în închisoare. De ce mă condamnați pentru fapta lui?”.

Activitățile descrise mai sus au avut loc în cadrul proiectul „Copiii cu părinți deținuți – copii invizibili” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Bugetul proiectului este de 83,313.80 euro, din care 74,982.42 finanţare nerambursabilă. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

 sigla-fond

Consolidarea rolului ONG în dezvoltarea de servicii sociale

fondul ong
Reducerea efectelor negative ale migrației și creşterea nivelului de accesare a serviciilor sociale de către familiile afectate de acest fenomen, din regiunea Moldovei a ţării. Acesta este obiectivul proiectului Consolidarea rolului ONG în dezvoltarea de servicii sociale, implementat de Alternative Sociale și Asociația Betania în parteneriat cu InterCultural Iceland, Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Iași și Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Bacău în perioada martie 2015 – mai 2016. Proiectul are o componentă importantă de sprijin pentru copiii și familiile afectate de migrație dar și una dedicată specialiștilor din serviciile sociale din cele două județe.

Cel puțin 200 de copii și familiile lor din județele Iași și Bacău vor beneficia de servicii de suport, constând în consiliere şi informare, mediere a relaţiei între membrii familiei sau cu instituţii publice și private, sprijin material și consiliere psihologică. Părinții sau persoanele care au îngrijire copiii ai căror părinți muncesc în străinătate vor participa la 10 întâlniri cu specialiștii partenerilor pentru a discuta despre protecția copiilor afectați de migrație și despre importanța accesării serviciilor sociale de suport. Situația acestor copii și importanța accesării serviciilor sociale de către persoanele responsabile de creșterea și îngrijirea acestora va fi promovată și către populația regiunii Moldova prin intermediul unei campanii de sensibilizare și responsabilizare a familiilor și a comunităților. Cel puțin 25.000 de persoane afectate de migrație vor fi informate prin mesaje difuzate prin intermediul unor materiale tipărite dar și al unor emisiuni și știri difuzate prin mass media. Un Ghid de informare privind accesarea serviciilor sociale de către familiile afectate de migrație va fi de asemenea realizat și distribuit în cadrul proiectului către persoane care au deja în îngrijire copii din grupul țintă menționat sau către alți potențiali beneficiari ai serviciilor sociale din grupul țintă menționat.

Copiii și familiile afectate de migrație sunt adesea victime ale unor prejudecăți împotriva cărora partenerii proiectului și-au propus să lupte. În acest context, proiectul prevede instruirea a 40 de specialiști din serviciile sociale din Iași și Bacău în domeniul antidiscriminării. Aceștia vor fi formați de experți din cadrul InterCultural Iceland, care are o vastă expertiză în domeniile cheie abordate – migrație și antidiscriminare. Participanții la curs, selectați din rândul profesioniștilor care creează programe și conduc echipe de intervenție din sectorul public sau privat de la nivelul celor două județe, vor dobândi informații și abilități pentru a deveni catalizatori ai antidiscriminării în instituțiile și în zonele în care activează.

De asemenea, Alternative Sociale și Asociația Betania, cu sprijinul DGASPC Iaşi şi Bacău, vor organiza 6 întâlniri cu participarea a cel puțin 120 de asistenţi sociali din mediul rural cu scopul de a-i informa cu privire la specificul problematicii copiilor afectați de migrație, al asistenţei psihosociale a acestei categorii de beneficiari şi la punerea în practică a principiilor non-discriminării în oferirea de servicii și educarea comunității.

Alternative Sociale și Asociația Betania vor invita la dialog instituțiilor publice și private din Iași și Bacău pentru promovarea co-deciziei, co-finanțării și co-furnizării serviciilor sociale. În acest sens în fiecare dintre cele două județe vor fi organizate două întâlniri de lucru ce vizează eficientizarea colaborării dintre instituțiile menționate pentru furnizarea de servicii sociale către grupurile vulnerabile.

Principalele activități ale proiectului

Acordarea de servicii sociale şi de bază familiilor afectate de migraţie. Începând cu luna aprilie 2015, timp de 12 luni, proiectul oferă servicii de asistenţă socială pentru 200 de copii din judeţe Iaşi şi Bacău (din mediul urban şi din rural) pentru prevenirea şi reducerea efectelor negative ale migraţiei (risc de abuz/neglijare, probleme de adaptare socială, culturală, școlară, de comportament etc.).

Workshop-uri de promovare a co-deciziei, co-furnizării şi co-finanţării. În perioada aprilie-mai 2015 şi martie-aprilie 2016 specialiştii implicaţi în proiect vor participa la câte un workshop despre colaborarea inter-instituţională privind co-decizia, co-furnizarea şi co-finanţarea în acordarea serviciilor sociale şi de bază.

Seminarii în domeniul antidiscriminării. În perioada noiembrie-decembrie 2015 partenerul InterCultural Iceland instruieşte 40 de specialişti aflați în poziții cheie în organizațiile/instituţiile lor în cadrul a două seminarii pentru dezvoltarea competenţelor profesionale necesare pentru a pune în practică măsuri de combatere a discriminării.

Întâlniri cu specialiştii din mediul rural. În perioada iunie 2015-martie 2016 se vor derula în Iaşi şi Bacău 6 întâlniri ( aproximativ 120 pers.) cu asistenţi sociali din mediul rural cu scopul de a-i informa cu privire la specificul asistenţei psihosociale a familiilor afectate de migraţie şi promovarea non-discriminării în oferirea de servicii și educarea comunității.

Campanie de promovare a accesării serviciilor sociale şi de bază pentru copiii afectaţi de migraţie din regiunea Moldovei. Campania se derulează în perioada iunie 2015-aprilie 2016 şi include realizarea unui ghid şi afiş informativ, a 2 conferinţe de presă, 10 întâlniri de informare (5 în judeţul Iaşi şi 5 în judeţul Bacău) cu cel puțin 200 de părinţi şi persoane de îngrijire a copiilor afectaţi de migraţie din mediul rural, emisiuni ale partenerilor media (TV și radio), reportaje publicate de partenerul media (print), în articole în presa locală și regională, social media (Facebook).

Proiectul Consolidarea rolului ONG în dezvoltarea de servicii sociale este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Bugetul proiectului este de 165.824,40 euro, din care 149.241,96 finanţare nerambursabilă. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.