Copiii cu părinți deținuți sunt de trei ori mai vulnerabili să manifeste comportamente (pre)delincvente. Au stimă de sine scăzută ca urmare a ascunderii faptului că au un părinte în închisoare, a sentimentelor de rușine și de abandon. Ei sunt stigmatizați de copii de aceeași vârstă, vecini, cadre didactice, părinți ai altor copii etc. Oficial, nu sunt considerați ca fiind o categorie de copii vulnerabili și în România nu există servicii specializate pentru aceștia. Percepția copiilor români cu părinți deținuți este că principala lor lipsă ține de hrană și îmbrăcăminte, în timp ce copii din Germania, Suedia și Marea Britanie invocă lipsa afecțiunii părintelui încarcerat și a suportului școlar

O problemă la care trebuie să ne gândim cu atenție este problema confidențialității, în ipoteza că nu aflu din public că există această situație (părintele este în închisoare), moment în care nu mai am despre ce confidențialitate să discut. Școala ar trebui să încerce să păstreze confidențialitatea acordând întregul suport acestui copil. Suportul trebuie să fie prezent fără să fac public neapărat motivul pentru care îl pot acorda pentru că este important să nu stigmatizăm copii. Din păcate, reacția celorlalți copii, infiderent de vârste, poate fi foarte diferită. Unii copii reacționează excelent și în general cred că reacționează bine în momentul în care le explici despre ce este vorba și despre ce impact poate avea atitudinea lor asupra celuilalt, iar alții reacționează prost, din nefericire. Dacă situația este cunoscută public, cred că este util să existe o dezbatere în care să se discute despre ce înseamnă justiția, cine o face și ce înseamnă pedeapsa pe care o dăm în justiție, care nu înseamnă o pedeapsă asupra copilului, asupra celorlalți membrii ai familiei și că ea are un rol și este limitată în timp, nu este o anatemă pe care o arunc inclusiv asupra celui vinovat care a fost încarcerat, la infinit. Școala are instrumente s-o facă, discutând în general în cadrul orelor de educație civică, de consiliere și orientare, dirigenție, la care discuțiile sunt libere și la care poți aborda diverse teme în funcție de nevoi

În sistemul penitenciar, 39% dintre cei încarcerați sunt părinți a cel puțin unui copil, iar din aceștia, mai mult de jumatate, 68% au doi sau mai mult de doi copii. În mod cert, grupul copiilor care au unul sau uneori, din nefericire, ambii ărinți în detenție, exprimă o vulnerabilitate care nu poate fi tăgăduită. La nivelul sistemului penitenciar există câteva camere prietenoase, dotate și organizate în colaboare cu partenerii noștri, există însă și proiecte mărețe, există și dorința de a face acestu lucru posibil în toate penitenciarele din România, pentru că nu ne dorim ca acești copii care vin la vizită și care într-adevăr sunt plasați într-o zonă de risc, să ajungă infractori, să săvârșească acțiuni penale și să fie ei înșiși într-un mediu de detenție. Din luna mai persoanele încarcerate vor putea să comunice online cu familiile. Această facilitate va putea fi asigurată doar pentru cei ale căror familii locuiesc departe de localitatea în care se află penitenciarul, asta din cauza faptului că la nivelul Adiministrației Naționale a Penitenciarelor nu există, deocamdată, dotările tehnice necesare pentru ca toţi deţinuţii să poată comunica online. Asistenţii sociali din penitenciare vor identifica deţinuţii care ar putea beneficia de comunicare online cu familia, aceştia vor fi întrebaţi dacă doresc acest lucru şi se va face o evaluare iniţială. Vor fi camere special amenajate şi persoane care să îi asiste şi să îi ajute tehnic.

Chiar dacă pare mai sec și mai pragmatic, am să încep de la un drept al copilului, în general, un drept care este reglementat de legislație, dreptul copilului de a menține relații personale cu părinții și cu orice persoană față de care a dezvoltat relații de atașament. Deci, este dreptul oricărui copil, nu este vina lui că părinții lui au divorțat, nu este vina lui că părinții lui au săvârșit fapte penale, nu este vina lui că ei au plecat în străinătate, cu atât mai mult cu cât, am spus-o de nenumărate ori, el când a venit pe lume nu a cerut voie nimănui. Prin urmare, adulții ar trebui să-și asume responsabilitatea aceasta. Dar, într-adevăr, situația copiilor cu părinți deșinuți este mult mai speicală, pentru că, în general, atunci când părintele săvârșește fapte penale, de multe ori, are în spate un istoric nu tocmai favorabil, creșterii și îngrijirii copilului. Deci, atenția asupra acestei categorii trebuie să fie sporită și chiar dacă, să spunem, am pierdut cumva momentul de a include copilul cu părinți deținuți ca grup țintă în cadrul Strategiei Naționale pentru Protecția Copilului 2014-2020, eu cred că acest lucru chiar nu ar trebui să fie o problemă. În primul rând, poate fi inclus la revizuirea planului operațional pentru că, așa cum știm, planul operațional este după doi ani prevăzut pentru revizuire și cu siguranță va fi.

Milioane de copii sunt afectați de acest fenomen al abandonului ca urmare a detenției unui părinte. De altfel, sunt cercetători care vorbesc despre acești copii, ca fiind orfani ai justiției, mi se pare o metaforă foarte ilustrativă. În lume, am observat că sunt câteva strategii pentru a evita aceste efecte negative asupra copilului, cea mai întâlnită strategie cred că este cea a neinformării copilului, mai ales la vârste fragede, sub 5-6 ani am observat că acești copii nu sunt informați cu privire la unde se află, în mod real, părintele încarcerat. Această situație o întâlnim și noi, în România. Avem o cercetare în curs la Penitenciarul Jilava, de etnografie a tranziției deținutului în comunitate și aici am observat că, într-adevăr, foarte mulți părinți nu-și informează copiii mici, aflați acasă, cu privire la locul în care se află, cei mai mulți se prezintă ca fiind plecați la muncă în Spania, Italia, Germania, etc. Dar, așa cum s-a discutat deja, efectele pot fi foarte neplăcute, mai ales pe termen lung. Imaginați-vă ce se întâmplă cu acest copil care, la un moment dat, află că părintele a fost încarcerat. Vă dați seama ce înseamnă această veste ca încredere, ca și siguranță de sine pe viitor.

N-am nici un comentariu critic la adresa recomandărilor făcute de Asociația Alternative Sociale, am câteva adăugiri. Prima recomandare este către mass-media audiovizualului să nu filmeze, să nu fotografieze copilul în momentul arestării. Aș extinde un pic recomandarea aceasta și către poliție, deoarece, mare parte dintre filmările cu arestări provin din zona poliției: cei care fac arestările să nu dea filmele respective, nici pe surse, nici altfel. Și băieții răi au drepturi, acesta este un lucru cu care ne luptăm, de mult timp. Recomandarea care mi se pare însă extrem de pertinentă este cea de a aduce în spațiul public chestiunea copiilor cu părinți deținuți. Nu am auzit de această problemă, am auzit nenumărate știri, unele dintre ele îngrozitor de victimizante pentru copii, referitoare la copii cu părinții plecați în străinătate, părinți demonizați pentru că au plecat și și-au lăsat copiii. Și aici trebuie să lucrăm un pic la sensibilitate. Există un curent subteran care stigmatizează persoana care este condamnată a la long și pe veci. Nu vă sunt străine probabil comentariile de genul Plătim mai mult pentru întreținerea unui deținut decât alocația pentru un copil, teme care sunt extrem de populare pentru că sunt populiste, dar care, nu reprezintă adevărul, de fapt, plătind pentru un deținut, plătim pentru siguranța societății. Genul acesta de discurs stârnește reacții extrem de negative la adresa deținuților, care se reflectă în mod automat asupra familiei și cred că am putea să ne punem mințile la contribuție și să încercăm să facem ceva și în acest domeniu.

Sigur că ne preocupă în permanență ca toate procedurile pe care personalul de intervenție, dacă îmi permiteți exprimarea, le urmăresc să fie adaptate grupului țintă de care discutăm, astfel încât, efectele negative să fie cât mai reduse. Însă, sigur, se punea la un moment dat în discuție un parteneriat cu anumite instituții cu responsabilități în domeniu sau pe viitor cu ONG-uri. Într-o anumită limită putem discuta despre un asemenea parteneriat, dar pot aduce în discuție, cu toții cred că înțelegem lucrul acesta, sunt proceduri, sunt faze ale unei documentări ale unei infracțiuni, faze care nu pot ajunge la cunoștința publică, chiar și într-o formulă destul de bine delimitată, gestionată, întrucât, sigur ar periclita însăși procedura respectivă. Și atunci sigur că, în tot perimetrul acesta, încercăm să găsim cele mai bune formule pentru a limita efectele nedorite. În ultimii ani, discutăm atât de preocuparea de a preveni comportamentul delicvent al minorilor, dar și de a preveni victimizarea acestora, în egală măsură cu preocuparea de a pregăti personalul din cadru Ministerului Afacerilor Interne în tot ceea ce înseamnă respectarea drepturilor omului.

Până în prezent au avut loc patru astfel de întâlniri la care asistenți sociali, consilieri locali, polițiști și mediatori sanitari au ridicat problema lipsei locurilor de muncă la nivel local și supraîncărcarea biroului de asistență socială de pe lângă primării. Pe de altă parte, sprijinul membrilor comunității în susținerea foștilor deținuți în perioada imediat următoare liberării a fost identificat ca un factor favorizant pentru reintegrarea socială