Alternative Sociale continuă seria de seminarii în comunitățile locale, în cadrul proiectului „Colaborarea previne discriminarea”.

A fost o întâlnire extrem de interesantă pentru că și locuitorii din comuna Bălțați au nevoie de asemenea pregătire, inclusiv primarul. Într-adevăr foștii deținuți trebuie reintegrați în societate și rolul nostru, al primarului, al medicului, al preotului este foarte important. Noi trebuie să colaborăm și să asigurăm acea asistență post-penală și să încercăm să-i ajutăm să se reintegreze în societate.

Vasile Aștefanei

Primar comuna Bălțați

Astăzi specialiștii au fost prezenți în localitatea Bălțați unde s-au întâlnit cu mai mulți lideri locali (primar, consilieri, medic, asistenți sociali, preot, etc.) și au discutat despre problemele cu care se confruntă în reintegrarea foștilor deținuți în comunitate și au identificat posibile soluții pentru prevenirea recidivei.

În cadrul seminarului a fost prezentat și distribuit ghidul  „Reintegrarea în comunitate a foștilor deținuți. Ghid de lucru între instituțiile din județul Iași”, realizat în cadrul proiectului.

Următoarea activitate se va desfășura marți, 31 mai 2016, în localitatea Podu-Iloaiei, județul Iași.

Aceste activități fac parte din proiectul cu titlul „Colaborarea previne discriminarea”, finanțat în cadrul apelului „COERENT” din cadrul Programului RO10 „Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale” coordonat de Penitenciarul Iași în parteneriat cu Alternative Sociale și InterCultural Iceland.