Alternative Sociale a lansat oficial astăzi, în Sala Mare a Primăriei Muncipiului Iași, proiectul „Împreună pentru copii” care se desfășoară în parteneriat cu școlile gimnaziale ,,Ion Simionescu” şi ,,Alecu Russo” din oraşul Iaşi și este finanțat de Primăria Muncipiului Iași.
Rezultate așteptate de la proiect:
- 80 de copii separaţi sau în risc de separare de părinţi vor primi servicii de suport și vor fi sprijiniți pentru a-și dezvolta abilităţile de viaţă independentă;
- 100 de elevi vor fi implicați în activități de orientare în carieră;
- 20 de copii aflați în risc major vor fi asistați pentru depășirea perioadei de criză.
Principalele activități pe care dorim să le desfășurăm urmăresc dezvoltarea abilităților de viață independentă a copiilor, de orientarea în carieră a acestora; nu în ultimul rând vom oferi asistență socială directă unora dintre ei care se află în situație de vulnerabilitate deosebită. Vreau să aduc în atenție faptul că acest proiect abordează nevoi identificate atât de specialiștii Alternative Sociale în teren, în lucrul direct cu beneficiarii, cu părinții beneficiarilor cât și de cadrele didactice din școlile partenere.
Proiectul „Împreună pentru copii” se desfășoară pe o perioadă de 12 luni și beneficiază de o finanțare în valoare de 81.504 lei din partea Primăriei Municipiului Iași și de o cofinanțare în valoare de 9.056 lei asigurată de Alternative Sociale.
A fost o întâlnire interesantă cu cei de la Alternative Sociale pe tema unui proiect în urma căruia vor beneficia în principal copiii. Avem nevoie de astfel de proiecte, Primăria Municipiului Iași susține astfel de proiecte, așa cum ați văzut și pe parcursul anului 2016 și sunt convins că pentru anul viitor suma cu care va contribui primăria pentru proiecte de natură socială, mai ales pentru copii va fi mai mare.
Proiectul are ca beneficiari copiii separați de părinții la muncă în străinătate, copiii remigranți cât și copiii care au unul sau ambii părinți în detenție.
Principalele probleme cu care se confruntă acești copii sunt de ordin psihologic (sentimente de abandon, anxietate, depresie și alte probleme emoționale); școlar (scade interesul pentru activitățile școlare și prin urmare rezultatele școlare, corigențe și reptenții etc.); comportamental (crește agresivitatea, devianța/delincvența).
Proiectul reprezintă o continuare firească a unor colaborări foarte bune cu școlile gimnaziale ,,Ion Simionescu” şi ,,Alecu Russo” din oraşul Iaşi, mai ales că aici întâlnim numeroși elevi aflați în situații de risc.
Școala Gimnazială ,,Ion Simionescu” este beneficiar al acestui proiect, copiii de aici având nevoie de asemenea activități deoarece sprijină evoluția, formarea lor intelectuală și integrarea armonioasa a acestora în societate. Și asta pentru că există mulți copii afectați de migrație, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, copii remigranți, iar prin formarea unor centre de tineret se vine în sprijinul lor prin acțiuni de consiliere, prin activități de suport emoțional și prin ajutor la teme. Cu Asociația Alternative Sociale avem o colaborare îndelungată și încununată cu succes în cadrul altor proiecte având ca grup țintă copiii afectați de migrație.
Încă din anul 2004, Alternative Sociale activează pentru diminuarea efectelor negative asupra copiilor generate de migrația părinților. Până în acest moment am asistat peste 2500 de copii singuri acasă, aflați în risc.
Conform datelor furnizate de către Ministerul Educației, în anul 2016, în județul Iași sunt peste 14.000 de copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.