Asociația Alternative Sociale împreună cu Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași vă anunță încheierea proiectului „Fake news – Fake reality: Reziliență socială prin gândire critică”, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 2 ani, de la 1 ianuarie 2021 până în 31 decembrie 2023 și a cuprins o multitudine de inițiative menite să sprijine dezinformarea în societatea românească și dezvoltarea gândirii critice a populației. Printre acestea enumerăm următoarele:
- O petiție online pentru susținerea implicării active a CNA în combaterea dezinformării în România, prin îmbunătățirea și adaptarea legislației aplicabile, ce poate fi consultată și semnată accesând link-ul acesta;
- Coaliția CORECT a fost creată, având ca scop coagularea societății civile dar și a altor actori relevanți în scopul apărării și promovării drepturilor omului și a valorilor democratice și europene prin prevenirea și combaterea dezinformării. 14 membri au aderat la această coaliție iar pe durata proiectului au fost organizate 3 întâlniri ale acestora. Mai multe informații despre această coaliție pot fi găsite accesând link-ul acesta ;
- O conferință internațională organizată la București pe tema dezinformării în Europa de Est, cu participarea unor experți în acest domeniu din România, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova și Ucraina și a peste 50 de reprezentanți ai unor ambasade și alte instituții publice și private din țările menționate, preocupați de problematică;
- Un program de formare a cadrelor didactice pentru dezvoltarea de abilități la tinerii din învățământului preuniversitar în domeniul combaterii dezinformării și dezvoltării gândirii critice acreditat de Ministerul Învățământului și un ghid dedicat cadrelor didactice au fost create;
- 223 de cadre didactice au fost formate pe baza pe baza programului menționat, sub coordonarea Centrului Județean pentru Resurse și Asistență Educaționale Iași;
- 27 de jurnaliști formați pentru a identifica și demonta știri false în cadrul proiectului;
- 2300 de elevi care au participat la activități de dezvoltarea a gândirii critice susținute de cadrele didactice formate în cadrul proiectului;
- 8 conferințe universitare organizate la Iași, Suceava, Constanța, Sibiu, Cluj, Brașov, Târgu Mureș și București pentru creșterea nivelului de conștientizare a studenților cu privire la fenomenul dezinformării, mecanismele dezinformării și prevenirea acestui fenomen;
- Peste 400 de studenți au participat la 8 conferințe universitare (București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Sibiu Suceava);
- O campanie de informare a populației pentru dezvoltarea gândirii critice și combaterea dezinformării ce s-a desfășurat în mass-media (TV și radio) și online;
- Peste 80 de articole publicate pe Veridica.ro, publicație a Alianței Internaționale a Jurnaliștilor din România specializată în prevenirea (prebunking) și de demascarea (debunking) mesajelor false.
Mai multe informații despre proiect puteți găsi aici.
Proiectul „Fake News – Fake Reality: Reziliență socială prin gândire critică” este derulat de Asociația Alternative Sociale în parteneriat cu Asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.