,,Mă înțeleg mai ușor cu prietenii și comunic mai mult de când particip la activitățile desfășurate de voluntarii Alternative Sociale… ”, sunt cuvintele unei eleve, beneficiară a proiectului «Împreună pentru copii».

 

Activitățile de dezvoltare a abilităților de viață independentă desfășurate de către specialiștii Alternative Sociale continuă și în al doilea semestru la cele două Centre ale Școlilor Gimnaziale ,,Ion Simionescu” şi ,,Alecu Russo” din Iaşi la care participă alți 38 de copii separați sau care se află în risc de separare de părinți.

Beneficiarii, elevi ai celor două școli sunt încântați de aceste întâlniri cu voluntarii, în urma cărora au dobândit cunoștințe ce le vor fi folositoare pe parcursul vieții.

.

Activitățile la care particip mi se par foarte interesante, distractive și folositoare. Mi-au plăcut  jocurile ,,capcană pentru furioși”, ,,salata de fructe”, ,,scaunele muzicale” și cel mai mult ,,tabăra părinților și tabăra copiilor” întrucât îmi amintesc de părinții mei, de vremurile în care eram împreună. Am învățat că este bine să îți faci temele și să ai timp și pentru a ieși afară  la joacă. De când vin la Centru, mă înțeleg mai ușor cu prietenii și comunic mai mult. Sper că ce am învățat aici mă va ajuta să mă împac și cu tata, deoarece suntem un pic certați.

Ana

Beneficiar al proiectului

10 voluntari ai Asociației Alternative Sociale merg săptămânal în cele două Centre unde desfășoară activitățile prevăzute în program. Cristina Popescu este unul dintre voluntari și spune că a observat îmbunătățiri la copiii cu care lucrează încă de la a doua întâlnire.

.

Acest program pentru  mine a reprezentat încă de la început oportunitatea de a mă redescoperi, de a învăța de la cei mai sinceri învățători, copiii. Fiecare activitate a fost asemenea unei ,,cutii a surprizelor”, iar rezultatele nu au întârziat să apară la elevi. Împreună cu celelalte voluntare am încercat, prin joc, să le oferim informații cu privire la diverse teme de interes: cunoașterea de sine, soluționarea conflictelor, relația cu părinții, iar ei în schimb mi-au oferit cele mai frumoase lecții despre viață. Toată această perioadă în care am fost voluntară în cadrul programului o consider o reconfirmare a faptului că pentru a reuși este nevoie să simți și să crezi în ce faci. Participând la aceste activități m-am redefinit ca om și viitor profesionist.

Cristina Popescu

Voluntar

În cadrul proiectului ,,Împreună pentru copii” au fost desfășurate activități de dezvoltare a abilităților de viață independentă, fiind aduse în discuție teme precum:  gestionarea emoțiilor, soluționarea conflictelor și comunicarea cu ceilalți. Fiecare activitate a avut drept scop transmiterea de informații clare și concise despre anumite subiecte specifice etapei de vârstă a copiilor și transpunerea informațiilor în situații de viață, folosind jocul.

Întâlnirea a  fost realizată în cadrul obiectivului de dezvoltare organizațională și a creat oportunitatea pentru membrii echipei Alternative Sociale de a se întâlni și discuta despre responsabilitățile acestora. Printre acestea sunt: identificarea dificultăților și celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea activității.

Nicoleta Ungurianu

Asistent social și coordonator proiect, Alternative Sociale

Aceasta activitate se desfășoară în cadrul proiectului „Împreună pentru copii”, finanțat de către Primăria Municipiului Iași, având o valoare totală de 99.016 lei și se derulează  în perioada iulie 2016 – iulie 2017. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului Iași

en_GB
ro_RO
ru_RU